Zeci de mii de elevi au participat vineri la proteste organizate în Germania împotriva unei posibile reintroduceri a serviciului militar obligatoriu. Demonstrațiile, desfășurate sub sloganul „Grevă școlară împotriva serviciului militar obligatoriu”, au avut loc chiar în ziua în care s-au împlinit 81 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
30d signal volume
By Threat Layer
Top Signals
View all signals →Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat nașterea celui de-al doilea copil al său. „Pe 1 mai, Viviana, cunoscută și sub numele de «Vivi», s-a alăturat familiei noastre, iar inimile noastre s-au umplut instantaneu de iubire”, a declarat Leavitt într-o postare pe Instagram, citată de BBC.
Ambasada Rusiei în Germania a acuzat miercuri autorităţile de la Berlin de „absurditate” şi „cinism”, după decizia de a interzice simbolurile sovietice şi ruseşti la comemorările dedicate sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial din 8 şi 9 mai.
3.1